Daca vrei sa iti completezi educatia emotionala, iubeste o persoana narcisista.
Dar iubeste-o cum stii tu mai bine. Si vei absolvi cu magna cum laudae.
O persoana narcisista iti va impregna viata, sufletul si asternuturile
prietenei tale cu parfumul ei. Se va infiltra in fiecare bucatica de asfalt
incins strabatut impreuna si iti va modifica pana si textura pielii cu
atingerile ei.
Pentru ca ele se pricep cel mai bine sa lase urme. Stiu sa adauge magie. Stiu
sa inalte. In lumea lor perfect iluzionata, o persoana care se admira atat de
mult, stie sa te faca sa te simti special prin toti porii. Si nu trebuie sa fie
totul curcubee si apa de trandafiri. Si dramele, zbaterile sunt iubite cu totul
si totul poate fi si apa de ploaie.
Dar cand te vei afla printre sclipiri si praf de stele, nu uita ca o persoana
narcisista nu te va vedea niciodata pe tine. Ci va vedea doar urma de sclipire
pe care ti-a atribuit-o de la inceput. Bucatile din ea pe care le vede in tine.
Nu va ezita sa te rupa in toate aceste bucati. Si te va invidia pana si pentru
iubirea cu care ea insasi te-a cadorisit. Pentru ca ea te-a ales pe tine.
Cand te vei afla in mangaieri din alta viata si te va rasfata cu zambete de
inger, nu uita ca asa sunt ele : zambesc pentru a vinde frumusete si emotii si
bucati de viata la pachet.
Si ca tu esti doar un cumparator.
Dar nu de asta trebuie sa iubesti o persoana narcisista. Ci pentru ca, la
sfarsit,cand vei umbla prin valea umbrelor, vei intelege oglinda pe care ti-a
tinut-o in fata atata timp.
Si care ti-a inchis orice poarta de acces. Care nu va mai scrie despre tine
si te va scoate de pe lista invitatilor cu statut special si „locked out of
heaven” va face atunci sens.
Vei intelege si tu oglinda pe care ai imbratisat-o, tu, ca un antinarcisist ce
esti. Vei intelege atunci ce putere ai avut in tot timpul asta. Si vei mai
intelege cum blandetea ucide. Cum grija, chiar sincera si dezinteresata, adauga
pietre de moara. Cum iubirea neconditionata murdareste.
Si cum nu exista loc pentru doi ca voi pe aceeasi scena.
Mi-a zis candva un prieten ca e greu sa fii personajul negativ. El care exploda
in cioburi si scotea lacrimi din pietre seci. Pietrele altora.
Si l-am crezut. Caci stiu ce se afla in spatele unor ochi albastri, chiar daca
par mai clari decat niste ochi negri.
In plus, am fost mereu o eleva model, iar oglinzile mi-au fost cele mai
bune profesoare. Mi-au aratat de cata iubire sunt in stare. De cata durere. De
cat dor. Si toata gama de emotii pana la ura si iertare inca in asteptare. Si
nu pot spune ca n-am stiut inca de la inceput cat de fulgeratoare vor fi
lectiile, cat praf si scrum vor lasa in urma lor.
Si cate forme poata lua si naste cenusa.
Si cum nu pot, nu mai vreau si nu stiu sa scriu despre asta la persoana intai. Pentru
ca sunt inca in oglinda.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu