Bun, avem la bilant biletul catre
Londra in stand by. La fel si biletul catre Lisabona. Si mi-e poate mai usor sa
aleg cu cine votez in turul doi ( Johannis, da? ) decat sa aleg destinatia in care sa imi sparg
pusculita, capul, sufletul.
Si daca ar fi sa imi urmez
visurile ( da, am scris corect, exact asta am vrut sa zic – visuri ) Londra ar
fi doar drumul care duce catre Lisabona. Cu escala sau fara.
Una peste alta incep sa ma prind
ca intr-adevar relatiile la distanta ar putea fi naspa. Sau poate ca, intr-un fel sau altul,
sunt doar la fel, la un alt nivel.
Adica , mai putin filosofic, nu
ne mai certam pe “iar ai uitat sa iei hartie igienica” ci pe “iar ai uitat de
diferenta de fus orar”, nu mai trantim portiere la masina ( by the way, I love
THAT sound ) ci inchidem aplicatiile de skype, viber, whatsapp si altele care
nu s-au inventat inca. Un simplu si elegant click. Si adevarul e ca aici sau
acolo, distanta s-ar fi simtit la fel, el ar fi muncit la fel de mult, eu m-as
fi agitat la fel de tare, pasiunea n-ar fi fost de ajuns, comunicarea ar fi avut oricum lacune,
iar hartia igienica n-ar fi fost niciodata suficienta.
Ah, exista si un avantaj. Intr-o
relatie la distanta esti intotdeauna suficient de epilata. Pentru orice.
Si intotdeuna horny. Too horny.
Atat de horny incat tre’ sa inghiti in sec cand colegul de serviciu te intreaba “Te pot
ajuta cu ceva, iubito?”, sa te faci ca ai treaba la dozatorul de apa si sa uiti
orice intrebare ai fi avut de pus in prima instanta.
Si sa ma intorc de urgenta la
calculator sa caut cele mai avantajoase rute catre Londra. Pentru ca apoi sa
imi inghete sangele in vene , sa intru in fibrilatie si sa respir doar la comanda.
Si toate sfaturile pe care le-am
dat vreodata, toate cartile pe care le-am citit, toate workshopurile la care am
participat, toate se duc pe apa sambetei si nimic, nimic nu se mai potriveste cu
povestea MEA.
Desi undeva , in adanc, stiu ca
de fapt e la fel ca povestea celor cateva prietene carora le-am recomandat cu
caldura sa citeasca “He’s not just into
you” cu un oaresce aer de mila/superioritate, zambind din varful buzelor.
Eventual stingand o tigara apasat
pe fundul scrumierei. Acum scrumiera mea
e plina de chistoace si capul plin de
fum.
Plin de “ar fi trebuit sa ajunga
pana la tine”, “a avut motivele lui”, “distanta”, “tehnologia nu e sensibila la
emotii”, “nu iti mai face scenarii”, “tu nu stii”, “poti sa incetezi sa te mai
indoiesti de orice?”, “incerc sa inteleg de ce nu esti sigura”, “se joaca…din afara
asa se vede ”, “vreau sa vad fapte.”
La asorte, Amy&Adele in tandem,
Dar la sfarsitul zilei imi acopar
urechile, imi dezvelesc sufletul (caci cum altfel ar putea sa mi-l imbratiseze ? ) si
totul ramane intre mine si el. Se rezuma la mine si la el.
Si la sfarsitul sfarsitului zilei
totul e de fapt intre mine si mine.
Si atunci nu imi mai aprind nicio
tigara, zambesc cum numai eu stiu si ma intorc la mine.
