Te iubesc, dar nu pe tine

M-am trezit cu trei intrebari in minte: cat o fi ceasul? Unde mi-o fi telefonul? Ce o mai face bro?

Si doua alegeri: sunt deprimata azi sau dansez?

Primul raspuns m-a dezamagit. Doar 12. Credeam ca pot mai mult in singura mea zi libera dupa multa timp. Si apoi parca mi-as fi dorit sa fie vreo 3-4, sa mananc ceva, sa pierd vremea, si sa fi trecut si ziua de azi ca sa o iau de la capat maine. Cu acel curs de manager de vanzari, inconjurata de o haita de doamne decente, in care eu o sa ma potrivesc ca nuca in perete. Brr. Asta ma face sa vreau sa imi pun patura in cap. Si futu-i, nu mai am nici pastile.

Telefonul l-am gasit in geanta. Pe silent. Niciun apel. Ma rog. Unu’ de la mama si probabil celalalt de la tata.

Ma gandeam zilele astea sa ii propun lui bro sa fie cea mai buna prietena a mea. Sa ii cer prietenia,ha,ha. Un gand frumos, zic , daca nu s-ar fi lasat cu scandal, crize de gelozie, suc aruncat pe covor si crampe abdominale in toiul noptii cu Mr. Jones pe fundal.

Pentru ca da, am deja o prietena cea mai buna. Una care se crizeaza, e posesiva, da cu toate de pamant, ma face praf, ma intoarce pe toate partile, ma haituieste, ma hartuieste, ma iubeste, ma impinge mai departe, ma ironizeaza, imi face complimente, ma sfatuieste, ma tine de mana si face misto de mine tot timpul. Dar ma iubeste cum nimeni altcineva nu ar putea sa o faca vreodata. Si care e dispusa sa imparta un pic din toate astea cu oricine ii iese in cale. Cu conditia sa ii acord ei primul loc. Locul care i se cuvine pana la urma.

Si aia sunt eu insami. Draga mea prietena interioara. Exclusivista si de fite. Fucked up si lipicioasa. Si whatever. Si Doamne, ce mai imi place mie de fata asta!

Un prieten imi zicea acu’ ceva vreme ca daca ma pun pe mine masura tuturor lucrurilor o sa fiu nefericita in continuare. Vorbea despre sacrificiu si autodaruire cred, chestii misto, si ii respect parerea, e destul de importanta pentru mine in general opinia lui, dar in puii mei, cum as putea fi vreodata cu adevarat sincera daca nu ma folosesc pe mine ca unitate de masura?

Cum as putea sa spun ca ador capsunele cu frisca, daca nu au trecut mai intai prin papilele mele gustative si nu am adaugat un strop de esenta de migdale? Cum as putea sa spun sincer te iubesc, daca iubirea asta nu a trecut intai prin mine? Si cum poate sa imi spuna cineva acelasi lucru, daca cacat, nu a testat intai pe propria persoana? Ma minte in fata si ma minte cu nerusinare.

Cam la asta ma gandeam aseara cand am intrat in casa tinandu-mi crampele in pumni. Bro m-a tarat afara din casa si am zis ca ce puii mei, daca e sa alegem din nou, alegem sa ne fie bine. Si aerul era misto in centrul vechi, si mi-a placut paharul supradimensionat in care mi-au servit vinul si oamenii mi-au placut mai mult decat ma asteptam si am putut chiar sa dansez apoi vreo ora, pana sa imi dau seama de ce urasc faptu’ ca m-a facut mama fata. Si sa sfarsesc pe scari, cu femeia de serviciu povestindu-mi dramele ei existentiale. “Toata lumea iubeste weekend-urile, eu le urasc. Si stii? Am lucrat la fabrica de ciocolata.” Si o zicea cu patos. Bro era la baie, facea un atac de panica. Si totusi era bine sa fie si ea langa mine, chiar daca arata mai rau decat crampa din momentu’ respectiv.

Peste toatea astea, ma uitam la ea simi ziceam ca e pacat de atata frumusete stransa intr-un singur loc si atat de crunt neapreaciata de ea insasi. Si ma intrebam cand puii mei o sa inceapa si ea sa se iubeasca?

Poate atunci prietena mea interioara o sa invete sa o tolereze pe prietena ei interioara. Poate chiar o sa o iubeasca. Si poate atunci o sa se nasca ceva asemanator cu o legatura onesta.

Si am simtit o parere de rau pentru intreaga specie feminina. Si aici chiar sunt barbatii de vina. Toti barbatii care nu au zis la timp “Fetita tatii, esti printesa mea si esti minunata.” Toti barbatii care nu i-au luat la pumni pe barbatii care le-au jignit fiicele. Toti barbatii care nu au stiut sa stea la gura pesterii si sa isi apere femeile de fiare, cu bata sau cu mainile goale daca ar fi fost nevoie.

La fel si femeile care au crescut acesti barbati. Femei care nu s-au iubit pe ele insele. Femei crescute de femei fara barbati. Happy circle.

Apropo. Intre timp a sunat mama din nou. Sa ma intrebe daca vreau sa imi trimita o sticla cu amarreto. I-am zis sa imi trimita si sambuca, si vin si muuult alcool. Mi-a zis ca imi ajunge o singura sticla de amaretto. A fost cea mai induiosatoare chestie facuta de mama vreodata.

Lectia zilei de azi? Sa nu mai dansez la micul dejun. Nu cat inca am paharul cu suc de portocale in mana. Conform legii gravitatiei, sucul zboara. Si conform legii atractiei, aterizeaza pe maieul meu preferat din bumbac moale, moale.