A little sparkle, pls

Daca iubire nu e, atunci sa fie sex, am zis.  Si daca nu e nici sex, sa fie creativitate. Daca nici asta nu se gaseste atunci sa fie cinism si umor/negru . Caci ce altceva ma mai poate salva din aceeasi ruta zilnica Dristor – Republica, iaurtul cu ovaz integral, cafeaua cu zahar brun, exercitiile regulate, zambetele de complezenta, politetea din dotare, hainele alese cu grija si alteori doar aruncate, drumurile petrecute in fuga, minutele - aceleasi de fiecare data.

Mi-am dat seama azi, printre o rezervare gresita si glumele cu tenta de hartuire sexuala ale colegului meu – ca nu mai iubesc. Si nu de dragul iubirii mi-a fost greu sa renunt la imaginile captive in mintea mea. Ci pentru ca, oricat de dureros ar fi fost, exista inca un strop de magie.

Si nu sunt genul care sa spuna „ce a fost in capul meu de am umblat cu…”, ma stimez prea mult pentru asta si oamenii care au trecut prin viata mea au spus mai multe despre mine decat despre ei insisi, dar sunt genul care sa vada ca de fapt fotografiile noastre erau gri, si fara stropul de iubire care le colora, s-au ales doar urme de praf si imagini statice.

Si ce mai imi ramane mie de facut cand nu mai pot face nici macar o gluma stupida despre guma turbo de pe biroul colegului meu in timp ce ascult raspunsul la o intrebare pe care cel mai probabil nici nu era nevoie sa o pun?

Sa scriu. Si sa fac misto. Si sa termin sticla de vin pe care am deschis-o in seara in care un strain mi-a spus: „i’m still not yours”. Don’t worry , Sir. Sunt mii de feluri in care o femeie poate alege sa nu fie a cuiva. Si pretuiesc prea mult un vin bun ca sa il irosesc pe atingeri care nu ating si jocuri de cuvinte care imi incita mintea. Ei bine, pentru cuvinte, tre’ sa recunosc ca da. Macar putin.

Si astept, cu inima putin sarata, acea invitatie despre care nu imi voi mai aminti niciodata, primul ras spontan, primul moment in care nici macar nu voi sti ca asteptarea a meritat. Cand vei rade de rimelul meu scurs, cand voi fi nebuna de fericire ca (nu) mi-am sucit gatul uitandu-ma dupa tine. Cand imi vei vorbi in limba stramosilor tai si voi face misto si voi spune ca ochii tai negri au origini arabesti si voi dansa pentru tine ca o cadana.

Cand minutele nu vor mai fi aceleasi si la fel ca cei de dinaintea ta imi vei spune ca ma straduiesc prea mult sau prea putin. Cand stropul de magie ( sau hormonii responsabili de perpetuarea speciei ) imi vor spune ca toate sunt la locul lor si se potrivesc din nou  si la fel o fac si culorile mele preferate.

Intre timp, mi-e dor de colega mea de apartament si escapadele noastre nocturne dupa vecini dornici sa ne puna sigurantele electrice la locul lor . Sigurante pocnite cand apas eu nervoasa pe intrerupator, din cauza ca tipul agatat la ultima escapada in club nu a mai sunat dupa cea de-a doua perfecta intalnire. Nu e corect, domnule, nu se face asa ceva. Adica, vreau sa spun, am doar o sansa pe saptamana sa il gasesc pe tatal viitorilor mei copii (not) si acum ca voi lucra in week-end, chiar mai putin.

Dar nu-i nimic atata timp cat pot sa ma bucur de un pahar de sampanie in patul unei prietene care inca mai icneste pentru tot ce-i gresit in lumea asta. Si cred ca simt ceva asemanator cu iubirea cand face asta.

Si mi-e dor de singura tipa cu care limitele au devenit lichide si careia i-am spus intr-o seara cand ne plimbam imbratisate printre lumini,oameni si aglomeratie, ca numai iubirea, sexualitatea si creativitatea ne mai pot salva de la dilemele fundamentale ca lipsa de sens si factura la intretinere. A ras si a zis ca i se face pielea de gaina. Ca si ea e prea sensibila, dar ca si eu sunt prea buna. La scris.

Si apoi (s-)a plans ca nu scriu niciodata despre ea. Doar ca scriitorii scriu intotdeauna despre ei insisi si niciodata cu adevarat despre altii.

Si ma intreb cate oglinzi mai trebuie sa intalnesc in cautarea asta nebuna de sine. Nu de alta, dar sa ma vad pe mine la 30 si 22 de ani la doar o saptamana distanta, poate fi destul de … rascolitor, sa zicem.