Show a little more / show a little less/ add a little smoke

Daca ar fi sa mai traiesc o data tot ce am trait pana acum, nu as mai face-o. In niciun caz. Niciodata nu am avut nostalgia intoarcerii in timp. Ci mai degraba am avut-o pe cea a inaintarii cat mai rapide, vertiginoase, pana la capat, sa se termine totul, sa vad finalul.

Nu as repeta nici macar o singura scena din viata mea. Mi-a fost de ajuns, ba mi-a trecut chiar si peste cap si bine ca s-a terminat.

Dar daca as putea sa imi aleg viata, as alege-o pe aceeasi. De mii de ori. Fara regrete si cu inima deschisa. Si cu pumnii stransi. Si nu as schimba nici macar un firicel de praf din decor.

As mai presara pe ici pe colo, poate, cate o poveste de iubire in plus. Daca mi-ar sta in putere. Dar toate lucrurile pentru care am muncit mi-au fost date cu factura, la pretul relativ corect.

Ca sa mi se demonstreze ca sunt responsabila de propria-mi fericire.

Iar lucrurile pentru care n-am muncit au venit amabalate la pachet, frumos, cu fundita rosie sau roz. Sau albastra, dupa caz.

Ca sa mi se demonstreze ca nu-s.

Si ca topingul si frisca vin intotdeana ca o surpriza. Si uneori mai poarta si gustul usor amarui al esentei de migdale.

Si in cazul asta nu pot sa zic decat multumesc. Si in secret, adanc, sa ma rog sa pot pastra asta macar de data asta. Sa pot sa ma cert cu viata, sa negociez, ca macar de data asta sa imi ramana mie povestea asta.

Doar povestea asta. Macar putin.

Putin mai mult. Si incetul cu incetul. Chiar daca ochii lui pastreaza amprenta unei povesti intunecate. Chiar daca ochii ei pastreaza povesti zdrobitoare. Chiar daca ochii mei pastreaza nerabdarea unor goluri si a unor povesti netraite. Sau ochii ei care pastreaza dorinte neimplinite inca. Si sclipiri care o vor face sa calatoreasca prin lume si sa iubeasca oameni. Chiar daca ochii lui contin caldura care ma face sa atipesc.

Pe astea vreau sa le pastrez. Impreuna cu dorul de duca si iubirea care ma va face  sa rastorn munti. Caci iubirea nu ma va tine pe mine legata de casa cu cratita de gat. Am stiut asta si au stiut si ei. De asta nu au strivit corola de minuni a lumii.

Si am fost suparata. Si furioasa. Pentru ca in nebunia mea de copil prea putin rasfatat al vietii, dar mult prea iubit de un Dumnezeu necunoscut, mi-as fi dorit ca el sa o strice. Sa ma raneasca. Sa faca orice, numai sa imi lase povesti scrise. Sa port si eu amprenta unui suflet mutilat.

Dar acum nu. Acum vreau doar caldura care ma face sa ma intind in iarba. Vreau imbratisarea care ma face sa am vise adanci si premonitorii. Atingerea care ma rascoleste si imi reconstruieste lumea interioara. Frumos. Si delicat. Si uneori voluptuos si somptuos.

Ca intr-un dans burlesque.