Trepidez pe ritmuri de
raggae si imi place la nebunie oja mea verde smarald. O prietena indragostita
de chitara imi spunea candva ca ritmul de raggae imita ritmul batailor inimii.
Si ca tot suntem la
capitolul asta, unul din cele mai frumoase lucruri care mi-au fost spuse
vreodata a fost:
„Elena, cand ma gandesc
la tine, imi vine in minte imaginea unei fete dintr-un videoclip…ar trebui sa
il stii, si fi-mea il stie…sunt de astia tineri de-ai vostri…e o fata acolo
care isi poarta o ditamai inima pe strazi…la vedere.”
La cateva zile dupa
asta am primit o bijuterie din cuvinte imprimate, de la noua mea colega de
apartament: „carryourheart”. Ca si cum ar fi stiut cat iubesc cuvintele.
Oricum, imi place noua
mea colega de apartament. Gateste, face prajituri, scrie, si in zilele in care
ne trezim cu capsa pusa, merge cu mine sa bem cafeaua la Mc. Si ei nici macar
nu ii place cafeaua. Motiv sa intarzii la serviciu. Din nou.
Si mai e si
fashionista. Am petrecut o zi intreaga la cumparaturi, ca sa isi ia cele mai
misto, ciudate si nonconformiste sandale
care dupa spusele ei se vor purta abia la anu’. By the way, am uitat sa
mentionez ca vine cu povesti din redactie de la Elle, de raman cu gura cascata
pana noaptea tarziu si ma ratoiesc la portughezi ziua la birou.
Iar noile mele bluze
pica pe mine in asa hal incat aproape ca mi-as pune-o singura in oglinda.
Oricum, dupa o zi plina
prin magazine, probat, schimbat impresii si berea de final, am picat late amandoua
ca placintelele. Si eu fac urat la oboseala, isi bat joc hormonii de mine, se
amesteca emotiile, se scurg si se infiltreaza gandurile, ma apuca dorurile la
patrat , scad gardurile de protectie si ma simt cu inima de gelatina.
Asa ca machiata ca o
doamna, cu fusta mea scurta ( dupa spusele sora-mii nici nu pare indecenta la
inaltimea mea:D ) gata de iesit in club, gata sa imi tasneasca rimelul albastru
in cascade , ii zic : „M-a apucat un soi de tristete.”
Iar ea: „De la ce? De
la muzica?”
Eu pe fwd in minte:
prieteni uitati, parinti, trecut, atatea joburi incercate, atatia oameni
schimbati, cocktail bomba de intamplari si concidente care mi-au imprastiat
bucati din suflet…cand imi pica fisa.
Dap. E de la muzica.
Si imi aranjez fusta
scurta mai bine. Da, domne’ e de la muzica. Si imi mai dau o data cu rujul rosu
care de acum e pe terminate. Pentru ca asa obisnuiam sa fiu eu: ma scurgeam la
o melodie prostuta, am plans la Grey’s Anatomy cand a plecat Cristina ( poate
mai mult pentru ca in sufletul meu presimteam pierderea), si oricum chinuiesc
in toate felurile mainile prietenilor mei cand mergem la vreun film – fie el si
American Pie.
Si brusc m-a pocnit
revelatia: eu am fost facuta sa rad.
Da’ sa rad asa, cu gura
pana la urechi, sa ma tin de burta, sa ma tavalesc pe jos si sa dau din
picioruse culcata pe spate, sa imi scuip toti prietenii care au „nenorocu’ „ sa
se afle prin preajma, sa vars pahare de vin, sa imbratisez pana sufoc si tre’
sa imi fie dezlipite mainile mai ceva ca ventuzele, sa fiu sarutata pana raman
fara aer, sa mananc paste cu parmesan pana ma cert cu cantarul, sa ma plimb cu
sticla de vin in taxi la 12 noaptea, sa dansez pana ajung sa imi simt doar
tocurile, si nicidecum picioarele, sa fumez ca o actrita, sa gatesc cu multe
condimente, sa port fuste scurte si urechi de iepuras la zilele prietenilor, sa
dansez cu o gagica pana se face cerc in jurul nostru - pe principiul „tu si cu
prietena ta”, sa primesc extra menta la mojito si extra atentie de la barmani
draguti si priceputi. In ale cocktailurilor.
Si sa continuu lista la
infinit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu