So…2nd day of Christmas and 1st glass of red wine…
And having 2nd thoughts…ca o femeie ce isi respecta pulsiunile obsesive si creste primul pisic. Si care ar face bine sa se opreasca la primul. Pisic. Pahar
de vin. Barbat care ii spune ca lucrurile sunt simple.
Dar e deja a doua zi de Craciun si eu scriu azi si nu ieri.
Caci daca as fi scris ieri as fi scris despre miracole,
despre cadoul perfect gasit sub brad si pe care il port ca o imbratisare,
despre taica-miu care in 27 de ani a zis pentru prima data ca ar dansa cu noi
trei (nota redactiei: surori ), despre cat de sexy poate fi un tip care
intreaba “Mai deschid una?” (n.r. sticla de vin ), despre jeleul perfect de pe cheesecake-ul
homemade, despre noile remixuri descoperite ale Lanei del Rey si despre mine
zambind undeva adanc, la limita care frizeaza pieirea, pierderea , abisul.
Dar eu scriu azi.
Si azi imi vine sa sparg cu mainile goale oglinzi si pereti
de sticla. Si azi ma gandesc cate
mangaieri irosite pe marginea sticlei, cate oglinzi au ramas reci sub atingeri
care de fapt n-au atins si au reflectat inapoi aceeasi imagine inghetata, aruncandu-mi-o in fata, fara
retusuri si fara echivoc.
Si azi mi-as dori ca mainile mele sa fie suficient de calde
cat sa topeasca imaginea statica si sa o recompuna intr-o lume de lumini,
culori si umbre nebanuite. Mi-as dori ca visele mele sa fie la fel de puternice
incat sa imi arunce vopsea galbena pe pereti, asa cum cosmarurile mele fac sa
sara sigurantele electrice si sa se arda becuri.
Si poate ca azi mi-as dori sa ma descompun si nu ajuta nici
macar al doilea pahar de vin. Si poate ca azi mi-as dori sa scriu despre acele
momente despre care nu pot scrie chiar daca mi-au fost livrate in mod
neasteptat, asa cum mi le livreaza mie viata, zambind pe sub mustati si aruncandu-mi
un “Na, sa te saturi. Pana data viitoare”.
Si uneori nici nu stiu daca sa o iau ca pe amenintare sau ca
pe o binecuvantare.
Oh, fuck off. Enough metaphors. Had my cake and it’s not enough . My wine and my pasta and my soft
touches. Still rough enough, though. A little piece of somebody else’s world.
Si nici macar nu pot scrie despre asta in romana. So I’ll just
have a second glass of wine.
Caci poate sunt singura nebuna care mai crede in Mos Craciun
chiar daca stie ca nu exista. Asa cum crede ca (mai ) poate construi cu mainile goale - pe nisipuri miscatoare, calcand stanci ascutite si
furtuni necunoscute- povesti care vor
face sa ii navaleasca sangele in obraji , iar pe ascultatori sa isi aprinda o tigara. Si sa mai toarne un
pahar. Doar asa. Pentru ca se poate.
