Love by grace

Stalp mi-ai fost si Dumnezeu mi s-a aratat prin tine, radacini am prins in Arborele vietii si prin seva ta ti-am aratat cerul. Cand lumea s-a rasucit printr-o rotatie absurda, am inteles ce inseamna sa musti din Pamant si cat de inutil e Cerul. Cu simplitate m-ai intors la lucrurile care conteaza, mi-am ales luptele si am invatat sa cedez teritorii. Nu imi era frica de Moarte cand te-am intalnit, dar nici n-aveam prea multe pe care Viata sa nu mi le fi refuzat inca dinainte sa le pricep gustul. Nici gustul trupului tau nu l-am priceput, caci papilele mele ardeau, se fripsesera de prea multe ori inainte.

Din viitor mi-am chemat vindecarea in cercuri concentrice de diavoli si ingeri, in prezent mi-am/ai vazut neputinta, in trecut mi-am gasit alinarea mincinoasa. Am visat la veri caldute si blande, la soarele arzator al trupului tau si ape mi-au lipsit sa iti traiesc chemarea - lacrimi si punti am construit sa imi simti chemarea. Am alunecat pe urma pasilor tai si am tanjit dupa mainile tale vindecatore. Sfinte sunt mainile care mangaie, pacatoase gurile care au zis da, mincinoase urechile care au auzit nu. Mi-ai tinut piept mortii, mandru si brav, si greu mi-a fost mie sa invat ce inseamna renasterea. M-ai trezit cu ganduri speriate, cu o ora mai devreme si tot am reusit sa ajung patru minute mai tarziu. O mana spala pe alta si ce dor mi-a fost de tine, ce dor imi este inca de mine! Din lanturi m-am smuls cand ti-am ascultat strigatul si...ce pacat,  m-am impiedicat de mine! Am stiut atunci ca nu te joci cu binecuvantarile Iubirii chiar daca fructele ei sunt amare. Am stiut atunci ca nu iti poti asuma roadele ei, chiar daca sunt dulci si promitatoare. Am stiut atunci ca imi e de ajuns, si ca orice imi daruieste Dumnezeu, bun este!

Ti-am privit chipurile, rand pe rand, unele s-au lipit sufletului meu, altele mi-au hranit umbra, dar pentru toate am zis "Multumesc!" caci ce Dumnezeu a creat, omul sa nu judece.

Oricat de pustiu mi-ar fi desertul, oricat de arid ti-ar fi drumul, El mereu va gasi o cale sa isi hraneasca poporul, Viata va gasi o cale sa nu ne lase sa suferim de sete. Ce frumos am dansat Eu in Sufletul tau si ce lacom m-am hranit din mierea si graul lui. Cand vinul impartasaniei tale s-a varsat la picioarele mele la radacini m-am intors si am stiut ca nu exista lucru mai frumos ca viata ce izvoraste din tine, ca lumina ce ii ghideaza pe cei ce spera fara temei. Vas de lut ti-a fost inima si oh, vai - cand s-a spart in pamant s-a intors, dar vinul ce s-a varsat din el mi-a hranit sufletul. Tot ce ai pastrat ascuns si sfant mi s-a revelat cu ultima suflare. Am plans ca nu am primit mai devreme, am multumit ca am primit.

Am multumit ca am primit aceasta iubire, aceasta iubire care nu seamana a iubire, dar culege ca una. Aceasta iubire care palpaie fara sa insemne ceva anume, aceasta iubire care nu trebuie, aceasta iubire care exista fara sa stie, aceasta iubire care ne intoarce la inceputuri. Aceasta iubire care e totul, iubire.

Rezilienta

Mi-am acoperit mainile sub manecile lungi ale puloverului de casmir, in buzunarele de la spate ale blugilor le-am ascuns, sa nu atinga, sa nu apuce, sa nu se agate.

Mi-am acoperit gura sa nu vorbeasca, sa nu contamineze, sa nu sarute...mi-am plecat capul.

Mi-am coborat ochii sa nu priveasca prea adanc si nepermis in cotloanele sufletului deja imbolnavit.

Mi-am aruncat nasul in vant sa adulmece zari mai indepartate decat distanta dintre noi,

Doar urechile mi-au ramas libere sa iti auda chemarea

Si va exista vindecare - au auzit.

Va exista vindecare cand doar privindu-ti mainile le voi simti atingerea si leacul, caci pavaza mi-au fost ele in vremuri de inchisoare si alinare in timpuri de speranta.

Cand ochii tai ii vor intalni pe ai mei in deja-vu -uri din alte vieti si rauri de blandete

Cand gura mea nu va sopti cantece adormite, ci va rosti mantre puternice cu hotararea femeii-lup si a barbatului-leu.

Cand voi respira miresme de iasomie, vanilie si mosc, caci am stiut de la inceput ca asa iti miroase tie sufletul a bunatate

Exista vindecare, au auzit urechile mele. Inca mai sunt primaveri de trait si mangaieri de daruit, inca mai sunt sperante de nascut si iubiri de impartasit, asteapta doar putin, inca putin mai asteapta doar. 

Asteapta sa parcurgem drumul in acelasi timp, caci Pamantul este mare si Universul si mai si, iar noi suntem mici cateodata si mari alteori. Cateodata iubim si cateodata uram, cateodata gresim si altadata platim, dar nimic nu este nou sub soare, iar vietii nu ii pasa cum si ce matura in jurul ei, Vietii ii pasa doar sa mearga mai departe si daca invatam sa o ascultam, daca ii urmam ritmul, ne poate lua cu ea in calatoria ei cea sfanta.

La impletirea dintre noi s-a nascut ea si inainte de noi s-a infiintat , sora ei geamana ne-a separat - prea bine stie ea sa secere daca nu i se acorda locul cuvenit, caci ce Viata seamana Moartea culege, si niciodata n-am vrut sa culeg doar nectarul iubirii, caci nedemna as fi daca as iubi doar in timpuri de viata si as fugi in vremuri de moarte. Nici oameni nu ne-am numi daca nu am lasa intre noi spatiu pentru Viata si Moarte, nici dumnezei daca nu am sti sa respectam dansul celor doua forte primordiale..

Asteapta doar. Mai sunt inca in mainile mele bucurii de trait, mai am inca nopti de furat si zile de oferit, rani de vindecat si suflete de iubit. Nu am sa dau ziua de azi pentru cea de maine, nici frica nu o sa mi-o ascund sub nisipuri miscatoare. Ci aici am sa stau , in mine, in respiratia mea, in pieptul meu cel tare, in abdomenul moale, in mainile calde, in ochii limpezi, in respiratia curata...in spatiul dintre mine si tine. 

Ramai cu mine. Ramai cu tine. In spatiul dintre noi exista vindecare.