Am facut 5 ani
de Psihologie. Facultate si master. Plus doi ani de formare. Plus peste 5 ani
de consiliere, terapie si dezvoltare personala. Asa ca atunci cand vreo
prietena vine la mine cu ochi mari de gasca plouata si zambet tamp pe fata ii
spun “Draga mea, asta e tulburare obsesiv compulsiva. Simbioza. Dependenta.Sa
iti dau numarul terapeutei mele.”
Iar cand s-a
intamplat sa ma loveasca fluturele la stomac, sa simt o usoara ameteala si un fel de sagetari bruste in to corpul si
predominant in zona inimii am dat fuguta la farmacie sa cer niste (anti)anxiolitice.
Pe baza de plante , desigur. Am avut si eu vremuri in care traiam bio, purtam
fuste lungi si faceam autostopul pe drumuri de munte in cautarea Dumnezeului
celui necunoscut.
Care de fiecare data m-a trimis inapoi acasa.
Si dupa ani si
ani de intoarcere acasa, m-am oprit. Si am privit de dincolo trucurile marelui
Magician. Da , exista niste trucuri . Da, exista o logica in spatele lor. Da,
exista un plan bine pus la punct. Cauza si efect si totul are o explicatie.
Stiintifica de cele mai multe ori.
Dar vorba ceea, daca dragoste nu
e, facem. Daca magie nu e, aplicam niste trucuri.
Si eu stiu o reteta, darling ;)
Se incepe cu o sticla de vin.
Ieftin, de la magazinul din colt. Un pic de complicitate. Un pic de priviri
furate si aruncate la intamplare. Ceva cuvinte marete spuse in soapte
intrerupte. Se adauga cateva marturisiri si cateva rani comune. Ceva pasiune pentru
muzica si cuvinte mestesugite. Cateva atingeri atente.
Si daca se doreste putina drama se adauga
pereti de sticla, distanta trucata, minciuni repetate, strigate mute si priviri
lasate in pamant.
Touchee. Slightly wounded cum zice
Mike in Death Proof.
Si in astfel de momente, ar fi
bine sa nu uitam ca ne jucam cu focul , darling.
Ca desi stiu ca drumul pana la
mine nu l-a urmat pe cel al Caii Lactee, si nu toate podurile au fost construite sa te aduca aici, eu o sa
vreau sa cred asta cu tot sufletul meu. O sa vreau sa cred ca mi-ai fost scris
in stele si ca soarta ne era scrisa si damnata ,ca orice drum ai fi apucat
te-ar fi adus la mine. Ca fiecare barbat pe care l-am intalnit pana acum, m-au
adus pas cu pas la tine.
Si o sa cred asta cu pasiune si o
sa imi apar povestea cu dintii adanc
infipti in carne, desi o sa stiu cu adevarat ca stelele sunt prea departe si
sunt prea reci. Si ca nicio poveste nu poate fi cu adevarat scrisa in ele. Ca
de fapt drumurile sunt la intamplare si ca poate o sa ajungi sau nu, ca poate o
sa fie o sansa la un million sau n-o sa fie deloc si ca oricum nu voi avea cu
cine sa ma cert pentru asta. Si ca fiecare barbat care m-a atins pana acum nu
m-a adus mai aproape de tine, ci ai fost chiar tu intr-un moment specific din mine.
Totusi, domnule, un lucru stiu sigur.
Ti-am fost scrisa in piele. E singurul meu crez, singurul meu ghid in lumea asta atat de fucked up.
De asta imi spun povestea atat de
des. Uneori pe tacute, alterori zambind, si cateodata urland si dand cu pumnul
in pereti. Pentru ca intr-o zi pielea ta o va recunoaste. Si nu o sa te mai
poti minti. Nu o sa ma mai poti alunga din poeziile tale. Nu o sa poti trai
altfel decat in propria-ti piele. Indiferent cu cata cerneala vei incerca sa ma
ineci.
Sa nu uiti ca sunt scriitoare . Cu
cerneala traiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu