But will it be a good one?
Asta-i prima concluzie la care am ajuns dupa o noapte buna
de somn si doua cafele. A doua concluzie e ca vine un moment in viata unei
femei in care , oricat de fucked up este relatia ei cu ma-sa , doar ei ii mai
poate spune “Mama…el este tipul atat de gresit”. Si doar asta mai poate linisti
un pic sufletul tulburat de nestiute.
Si doar pe drumul asta atat de tulburat mai pot gasi
raspunsuri. Caci stiu ca drumul spre inima unui barbat poate face foarte usor o
femeie sa si-o piarda pe a ei. Si pasi prin universul unui barbat o pot face pe nestiute sa se
rataceasca intr-al ei.
Dar n-am fost niciodata femeia care sa aleaga calea usoara.
N-am stat niciodata toata noaptea in bratele calde ale unui barbat. Nu fara sa
chem un taxi la 4 dimineata. Sau macar sa ma mut pe canapeaua din sufragerie.
Cu ce drept as putea alege tihna din bratele lui daca nu i-am cunoscut demonii
ce ii curg prin vene? Si cum, si in ce univers as putea sa ignor ca atingeri
care merg atat de adanc sunt pastrate in maini care au dat cu pumnul in ziduri
de neputinta?
Ma intreba terapeuta mea intr-o sedinta cum imi aleg
barbatii. Scuzata fie-mi frivolitatea, dar mi-I aleg asa cum imi aleg hainele.
Intru intr-o zi intr-un magazin, vad un pulover, il ating, il simt, il pun pe
mine si stiu ca mi se potriveste. Ca e al meu. Si asta-I tot. Ce urmeaza dupa, e
istorie. Am o relatie complicata cu hainele mele.
Ce fel de haine ar putea sa i se potriveasca unei femei care
a cunoscut noaptea neagra a sufletului? Genul pe care nicio mama nu te-ar
sfatui sa le porti.
Asa ca atunci cand te vad, te recunosc. Printre straturi si
pachete de nevroza, recunosc labirintul
care te-a purtat prin taramuri nebanuite, care te-a facut sa iti pierzi mintile
si bucati din piele. Doar ca pielea se regenereaza. Labirinturile raman
labirinturi.
Te-am vazut trecand prin imaginile mele, un barbat fara
radacini , calatorind prin desertul lui Dumnezeu. Lasand in urma oaze si
scuturandu-si praful de pe picioare. Te-am vazut in femeile pe care le-ai lasat
in urma.
Unele dintre ele erau ca mine. Purtau haine fine la atingere,
sclipiri in priviri si foc in zambet. Pentru asta le-ai ales. Dar pentru ce
le-ai lasat in urma? Si am sters atunci imaginile, am intors oglinzile, am pacalit soarta si m-am ferit din calea ta.
N-am vrut ca intr-o buna zi o alta femeie sa te vada in mine.
Si te-ai infuriat.( Btw…habar n-ai cat de excitant poate fi
asta. ) Stiai ca drumul trebuia sa duca la mine.
Dar va duce. Intr-o buna zi. Intr-o buna zi ma voi putea
trezi cu zambetul pe buze si iti voi deschide usa la 9 dimineata. Cu inima larg
deschisa.Imi voi aprinde o tigara si iti voi face o cafea tare.
“What’s up, darling? She didn’t offer you a blow job?”
“No, baby. She didn’t offer me a soul job”.
Si atunci vom putea dansa amandoi pe scena lui Dumnezeu. Vom
sti ca soarele atarna deasupra capetelor noastre, chiar daca avem radacinile adanc
infipte in noroi. Vom sti ca mainile noastre pot face sa tasneasca apa din
piatra. Vom cinsti farama de credinta care i-a purtat prin desert chiar si pe niste
necredinciosi ca noi.
Vom da cu inimile de podea doar asa, pentru a vedea ce poate
iesi din asta. Si podeaua se va cutremura sub talpile noastre.
Pentru ca, darling, vreau sa fiu femeia aia care dupa toate, isi va pastra inca inima larg deschisa. Chiar daca asta va insemna sa iti abata
drumurile atat de cunoscute. Chiar daca asta va insemna sa le distruga si sa le
recompuna pe ale ei insasi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu