Ar fi momentul acela anume,
momentul precis in care tu ai schimba dintr-a doua intr-a treia. Ar fi cand as
sti exact cum iti vor fi pulsat venele dintre aratator si degetul mare, cand
voi fi presimtit tensiunea dintre ele si
presiunea schimbatorului de viteze.
Ar fi secunda aceea dintre
inserare si noapte, cand mi-as fi dat seama ca drumul e lung si ca muzica s-a
oprit de ceva vreme. Ca noi tacem de vreo ora.
Momentul in care imi voi fi dat
seama ca piciorul meu a alunecat usor si genunchiul mi se sprijina de geamul
din dreapta. Cand voi fi incercat lenes sau brusc – dar inutil - sa imi trag fusta peste genunchi.
Clipa in care iti voi fi observat
pentru prima data ridul din coltul buzelor care ti se strang usor, dar ferm –
cand conduci, cand tastezi, cand urmaresti un montaj, cand imi simti mainile pe
spate.
Ar fi momentul precis in care
mi-as da seama ca nu mai imi simti nici prezenta, nici absenta, pentru ca
pentru tine, drumul, masina, eu, tu – suntem totuna.
am ascultat piesa si imi imaginez ca-n cel mai bun caz, trecutul e cel mult nostalgie in prezent.
RăspundețiȘtergeredar, ca partener de dans, ascult ploaia ce-mi graieste in pervaz, in aerul urban si-n balti si in cimentul blocurilor, prin care tocmai ce-am trecut, cu frumoasa-i vijelie ce mi-a contorsionat umbrela pe stradute laturalnice pustii si intunecoase si desele-i trosnituri ale orasului bruscat sub rafale grabite si ma-ntreb, te-ntreb, intreb, prezentul, clipa asta doar a mea in care scriu, alta decat cea pe care ti-ai imagina-o cand vei citi, ce este? si nu ce ar putea sa fie!
foarte frumos moment, placuta precizie alunecand intre timpi si desavarsita concluzie.
poate ca dupa ce am ascultat a 4-a oara piesa, am inteles ca nu este nici despre trecut si nici despre nostalgie ce surprinde transcenderea.
la adresa textului tau era aprecierea, nu despre descrierea mea. :))
ȘtergereIar concluzia ta ma face sa zambesc :)
RăspundețiȘtergere