Just the way it is

Aveam 17 ani, fluturi in stomac, eram prima data in capitala, era decembrie si ma plimbam printre luminite. Tot ce puteam gandi era: taurasilor le sta bine in rosu. Si cum sa il conving pe el sa vina la Constanta, la petrecerea mea de 18 ani. El si puloverul lui rosu. Mirosea a rece si a ger. Si eram focusata exact pe felul in care mana lui schita un usor gest de protectie pentru a-mi arta directia in care sa o luam cand intrebarea lui mi-a imprastiat brusc luminitele. "Tu pentru ce traiesti?"

Mi-au trecut prin minte ca intr-un flash facultatea la care urma sa merg, prietenii mei, planurile mele de viitor. Cand m-a intrerupt iar: "Ca sa fii fericita." Fericirea era singurul raspuns valabil pentru el. Singurul raspuns pe care aparent eu nu il luasem niciodata in calcul.

Mi-a luat inca 9 ani sa imi dau seama ca de fapt am fost toata viata in cautarea ei.Am facut tot ce s-a putut si chiar mai mult pentru a o obtine.

Am invatat bine si am fost o fiica, sora si nepoata cuminte. O prietena buna. Apoi m-am retras din vietile tuturor, provocandu-le durere. Am mancat vegetarian si m-am intors la carne. Am avut perioade in care am citit cate 4-5 carti pe zi, si perioade n care nu am citit nici macar un articol. Am fost slaba si m-am ingrasat.

Am facut terapie si apoi am renuntat. Am facut sport si apoi am zacut in casa ca placintica. M-am inconjurat de prieteni si am avut ani in care am stat singura in casa sau pe drumuri facand autostopul.

Am avut perioade in care m-am rugat si perioade in care am fost cinica. Am avut perioade in care am iubit si perioade in care am fost mai rece decat o noapte la Polul Nord.

Am avut prieteni care mi-au intins o mana calda si s-au intins de-a lungul timpului, si am avut prieteni care m-au zguduit scurt si au trecut prin viata mea ca un cutremur de 7 grade pe scara Richter, lasandu-ma de parca ar fi dat trenul peste mine si apoi tractorul.

Am avut joburi interesante si joburi plictisitoare. Mi-am dat demisia dupa cateva luni plecand si aruncand hartiile in urma si alteori am plecat responsabil si fost si la petreceri de la revedere. Am fost credinciosa si mi-am pierdut credinta. Am facut yoga, am meditat, am vizitat o mie si unul de sisteme de credinta. Am luat pastile si am facut exercitii de relaxare. 

Am trait sanatos.Am ascultat discursuri motivationale. M-am inconjurat de oameni frumosi si optimisti. Am fost vesela ca o floricica. Si alteori mai neagra ca cea mai lunga noapte. Am fost egoista si am avut grija de oameni. Am iubit uneori si alteori am pedepsit. De multe ori am fost curajoasa si de multe ori am tremurat de frica. Am cunoscut caldura la 232 km distanta, in miezul noptii si am cunoscut raceala la doar un cearceaf infasurat distanta. Am fost recunoscatoare si am injurat din tot sufletul. Am fost delicata si am vorbit frumos,alteori mi-am bagat pur si simplu pula. 

M-am pierdut in altii si m-am regasit in mine. Am cunoscut frica, groaza si am cunoscut momente de gratie. 

Am scris zile la rand si ani in care nici nu m-am mai atins de taste. Au fost sambete petrecute in bocete si sambete in care am dansat pana la 5 dimineata. Nopti intrerupte de cosmaruri si nopti picurate cu balsam.

Am luat cursuri de actorie, cursuri de tango, de pictura, de aerobic, de nutritie, de portugheza, de spaniola, de germana,de franceza, chiar si de latina. Daca ar fi existat cursuri de supravietuire pe Marte, le-as fi luat si pe alea.

Si fiecare gest, fiecare efort, fiecare gand a fost pentru a fi un pic mai fericita. M-am straduit atat de tare pentru un pic de fericire. Iar pentru cei carema intreaba usor acuzator cat de constanta am fost in toate astea, raspunsul este: atat cat m-a tinut inima. Sau cat m-a lasat.

Si nu am fost. Nici macar o clipa.

Contrar a ceea ce am invatat in scoala, facultate, cursuri, viata...fericirea este un dar. Nu am cerut si nu am luptat pentru viata. Si viata mi s-a daruit pe ea insasi. Si nu faceam yoga cand am vazut cat de verzi si lucioase sunt frunzele copacilor in bataia soarelui. Mergeam pur si simplu spre serviciu. Nu faceam terapie cand am simtit iubirea. Iubirea care nici macar nu imi era adresata mie. 

Cand patru maini s-au impreunat intr-un miracol pastrand o comoara pretioasa, atunci am inteles ca totul e un dar. Pe care il primesti sau nu. Si ca nicio straduinta nu are nici un rost in plus, mai mult decat darul insusi. Oricat de dureros ar fi.   

Asa ca am facut o cafea si un fresh de portocale. O sa fac si curat in casa. Maine. O sa stric niste bani si un pic de natura si o sa imi iau un brad natural anul asta. Pe care o sa il impodobesc doar cu cativa prieteni. Fara petreceri, fara pretentii, fara asteptari, fara eforturi si straduinte inutile. Pretuind doar unicul dar oferit de ursitoare la nastere: viata.