If I stay...

Ramai plasat poate cu intentie, poate intamplator, rasul de rigoare, gluma inevitabila, tensiunea din spate.

Ramai cu ecou si pe fundal te rog sa nu pierzi avionul, avem petrecere pe 1 noiembrie, ai fi in stare sa lasi totul in spate, viata are intorsturile ei, Arty are nevoie de nisip, dezerteaza si fugi la print, nu mai am curajul de altadata.

Incepi o viata noua.

Numai ca promisiunile de viata noua ma duc doar in punctul in care sa amestec cuvinte pe hartie si apoi sa le rearanjez intr-o forma finala identica. Pentru ca oriunde as merge, ma iau cu mine. Si m-a pocnit drept in fata: mereu va fi distanta, intotdeauna apropierea nu imi va fi de ajuns si intotdeauna imi voi dori prea mult, mai mult, din ce in ce mai mult.

Dar ai ramane?

Si e usor sa spun da cand ma plimb cu Helena in gradinile in care Jane Austen l-a plasmuit pe Mr Darcy, cand ceaiul verde se serveste cu lapte si intotdeauna la ora 4,  cand o citesc pe Maya Angelou in original, cand italianca neidemanatica imi aduce paste in pat impreuna cu o imbratisare si acea mother look, cand dau o fuga pana in oras sa dau 5 lire pe un menu de la mc pe care il mananc in aer liber, pe chei, avand cu Bogdan vesnica discutie boys and girls thing.

E usor cand trantesc telefoane satula de te rog sa intelegi doar putin, nu iti cer mult si beau o bere portugheza cu Helena si cand Cambridge-ul pare atat de departe.

E usor cand pot inca sa culeg zmeura si sa imi beau cafeaua in balansoar, iar veveritelor nu le este frica de mine. E usor cand telefonul imi lumineaza in mov si stiu ca mesajele sunt de la el. E usor cand ii aud vocea si imi spune pe nume. Elena. Fara H. E usor cand e usor ironic. E infricosator cand e usor serios.

Ramai. Si iadul se dezlantuie. Derulez pe fwd du-te si danseaza,have some fun and some pictures si stop fwd prea multe iesiri, prea mult dans, prea multe fotografii. Cand vreau mai mult devine te rog inceteaza, chiar nu e momentul. Cand privirea intunecata nu va mai fi un mister ci doar o gaura neagra si poate mai adanca decat pot duce.

Si ce-ai sa faci? Iti iei jucariile si pleci?

Sunt femeie, i-am zis cu voce tare, femeile fac asta. Nu ma lasa sa ma las sa plec, i-am zis in gand.

Dar vreau sa plec, pentru ca doar singura pot scrie povesti.

Nu stiu sa traiesc altfel decat trantind si izbucnind scantei, arzand si scurtcircuitand totul in jurul meu, la propriu si la figurat si totul se disipeaza.Si nu pot sa  imi gasesc linistea decat in povesti. Caci mi se taie respiratia si povestea ar deveni atat de comuna. Femeia care isi urmeaza barbatul.

Dar voi urma, in felu-mi amestecat, voi urma ziua in care imi voi da iar demisia, voi renunta la prieteni si voi da pisicul spre adoptie. Ziua in care povestea va deveni atat de simpla si de comuna. Cand va fi suficient spatiu pentru noi la un loc. Ziua in care ma voi pricepe sa scriu despre doi.

Dar mai ales ziua cand vom scrie impreuna.

Si soptit in gand. Fa-mi loc, te rog. Dar fa-mi loc cu adevarat.