Cheers, darling

Am primit un demo de magie saptamanile astea. Si nu, nu ma refer la tipul din club care putea sa isi aprinda o tigara doar cu privirea. Magician platit. Nu cu astfel de trucuri ma hranesc eu.

Ci cu acele trucuri ale vietii care te fac sa te ridici din pat intr-o zi care nu promite nimic. Si pentru asta nu te machiezi, nu iti faci unghiile si incalci promisiuni. Si ajungi in locuri neplanuite, in care ti-ai fi dorit totusi sa nu fi avut ticul nesuferit de a-ti roade unghiile. Si sa fi pus totusi un strop de culoare pe ele.

Dar magia nu asteapta. Se intampla oricum. Indiferent de cantitatea de vin ingerata, de rasetele zgomotoase si hainele aruncate aiurea. Isi aseaza piesele frumos, asa cum fusese planuit inca dinainte. Isi face numarul, ii strange bagheta si palaria si pleaca. Pentru a lucra din si pentru alte sfere. Pentru a slefui frumos orice lectie care ma face pe mine de multe ori sa apreciez mai mult noptile intunecate ale sufletului comparativ cu zilele scanteiate de lumina.

Stropi de magie care ma fac sa ma intorc la Constanta. Sa o revad pe femeia care a trezit in mine un „asa vreau si eu sa fiu” cand purtam pulovere prea largi pentru 16 ani. Un „asa vreau si eu sa fiu” care mi-a fost ghid in toti anii astia. Si care mi-a semnat concedierea in interiorul meu, fara doar si poate.

La doar doua zile, s-a materializat si in exterior. Pe principiul „Elena, cred ca esti prea buna pentru jobul asta.” Si eu care credeam ca doar tipii imi dau papucii pe principiul asta. Desi numai bunatate nu am demonstrat in ultima vreme. Un prieten mi-a zis candva ca e greu sa fii personajul negativ dintr-o poveste. Ei bine, este. Dar asta e un subiect pe care momentan il evit cu capul sub patura si Cosmopoltanuri baute in locuri dragute.

Asa ca iata-ma concediata si cu prea multi prieteni, intr-o relatie minunata cu pisica mea. Pe care o iubesc din tot sufletul, sa fie clar. Si care a aparut in viata mea dupa un luuung drum cu autobuzul, intr-o zi in care o raceala rebela facea ca zgomotul din trafic sa para bombe atomice in urechile mele. Parea sa fie ultimul lucru de care aveam nevoie. Cred ca rugaciunile femeii care au salvat-o mi-au dat puterea sa strang in brate ghemotocul alb si pufos care acum toarce in bratele mele si ma face sa apas tastele gresite. Si ea a aparut tot dintr-un puseu de magie.

Si cu magia in suflet imi dau seama ca viata are un curs al ei misterios si plin de sens minunat construit. Mai ales atunci cand patru gagici misto cu sufletele zbuciumate in jurul sticleor de vin si a mancarii chinezesti comandata dupa multe eforturi, mai au inca puterea sa ciocneasca tot pentru iubire.

So…here’s to magic. Pentru viata care isi urmeaza cursul indiferent de cat de tare se dau cu curu’ de pamant fiintele atotputernice care o folosesc fara instructiuni. Viata care isi arata minunile intr-un dans firesc, fara prea mare tam tam. Viata care creaza piesa de teatru perfecta pentru un Dumnezeu prea iubit. Pentru scenele aflate in continua miscare si schimbare, pentru aplauzele ingerilor, pentru incantarea si furtuna pamantenilor. Pentru iubirea si deliciul lui Dumnezeu.

Pentru toate puseele de magie care ma propulseaza mai departe. Ma cresc si ma slefuiesc. Si pentru neincrederea si zbuciumul de dupa. Si pentru acea scanteie din mine care continua sa creada cand eu nu mai cred. Si care lumineaza cand mie mi se pare ca sunt morocasenia in persoana. Care ma face sa stralucesc chiar si atunci cand sunt nemachiata si am cateva kilograme in plus. Care ma face sa iubesc cand eu oricum nu (mai ) cred in iubire.

Si apropo de asta. Mi-am intalnit sufletul pereche. E prins intre doua lumi paralele si practica abstinenta. M-a sfatuit sincer sa ma deconectez de la el si sa imi traiesc povestile pana la capat. Sa ma joc frumos cu tot ce imi ofera viata si sa ofer inapoi inzecit. Fara sa imi faca vreo promisiune pentru viitor. Fara sa imi alunge fricile. Fara vreo speranta de intalnire in acelasi timp si spatiu. Doar iubindu-ma. Asa cum numai cealalata bucata din sufletul meu ma poate iubi.

Happy...orice!

Bun, deci azi e Valentine's. Mi-a bubuit capul aseara pe autostrada, de pareri pro si contra si tare as mai fi scris eu cate ceva, daca nu as fi uitat, evident, sa imi pun tableta la incarcat. Asa ca m-am rezumat la rontait biscuii cu ciocolata, amestecat ganduri si citind din cand in cand cateva pagini din Bruckner.

Nu sunt pro. Nu sunt nici contra. Pe mine daca ma pui sa sarbatoresc ziua cuartului roz pe 30 februarie, deschid imediat o sticla de samapanie si execut cateva miscari de dans in directia dopului de pluta. Ma amuza teribil argumentul ala cu "iubiti-va, fratilor, in fiecare zi, nu aveti nevoie de o zi speciala pentru asta." Aaaa, pai, si azi e "in fiecare zi" ' nu? Ma straduiesc si sper ca reusesc sa ma sarboteresc pe mine insami macar putin in fiecare zi, si totusi ma sarbatoresc si in ultima zi din an cu tort si sampanie si artificii. Si, Doamne, ce bine e!

Nu sunt de acord cu sarbatorirea exerioara si superficiala. Inimioare roz si chestii. Dar orice vine din interior, iertat sa fie.

Cat despre mine mi-am inceput ziua in camera de la mansarda cu miros de lemn. Cu trei felii de pizza si doua prajituri cu fructe la micul dejun. Posibil sa fi fost trei. Cu o infuzie de plante, ca sa mai spalam un pic din pacate. De cand cu noul meu job, mi-e foarte clara diferenta dintre ceai si infuzie :)).

Si mi se umple inima cu vata de zahar calduta cand ma gandesc la cafelele pecare le voi bea azi cu prietenele mele nevazute de secole, pranzul cu sor'mea cand vom discuta ca fetele mari despre baieti, toate imbratisarile de Constanta , intalnirile intamplatoare cu oameni cunoscuti si tot aerul asta sarat care imi umple plamanii si sufletul, care merge atat de adanc ca rascoleste si reaseaza piese demult ingropate, face loc celor noi si potriveste iar totul.

Si mai e ceva ce face ziua asta deosebita pentru mine. Pe vremea asta anul trecut, ieseam cu pisi la prima noastra cafea ca fetele. Cafeaua aia la care te ia gura pe dinainte si spui ceva ce transforma o necunoscuta in cea mai buna prietena a ta.

Si ca sa fiu in ton cu inimioarele, florile si bezelele roz care circula prin oras - o iubesc pe sor'mea. Foarte tare. N-o fi mare chestie sa iti iubesti sora, da' e misto sa fii martor la spectacolul pe care ti-l ofera cresterea unui om. Sa il vezi cum se transforma. Cum se face om mare :) Si frumos si destept.

Iubesc felul in care viata aseaza lucrurile. Si ciocolata calda cu fistic. Si multa frisca.