Cand eram mica, in localitatea de origine a mamei exista un
rau care separa oraselul in doua: partea cu case care semana mai degraba a
satuc si partea cu blocuri – orasul. Peste acest rau exista un pod din sfori si
lemn care se legana la fiecare pas, fix ca un balansoar. Zgaltaia din toate
barnele si aveam impresia ca imi fugea orice de sub picioare, pana si sforile
de care ma prindeam mi se scurgeau printre maini.
Partea cea mai amuzanta la podul asta era ca, din loc in
loc, existau placi lipsa. Bucati mari de lemn lipsa. Ceea ce insemna ca vedeam
raul in jos, involburat si plin de promisiuni periculoase. Si daca voiam sa
ajung acasa, trebuia sa sar peste haul ala. Pe un pod aflat deja in continuu
balans. Daca vrei o lectie de viata pentru copilul tau, du-l sa treaca podul
ala. Nu o sa uit niciodata senzatia de dinainte de a face saltul. Groaza,
sentimentul de „n-am incotro”, „trebuie sa o fac”, curaj, „o sa ajung dincolo”.
Vesnicia de dinainte. Si lipsa respiratiei in timpul lansarii. Le am de fiecare
data inainte de a urma decizii care duc „dincolo”.
De ce ma gandesc eu la toate astea vineri seara? Pentru ca o prietena de-a
mea se casatoreste. Si nuntile in general ma fac sa ma gandesc la mine insami.
Gen „de ce nu sunt maritata inca?”, „de ce nu am copii?”. Obisnuiam sa imi
doresc asta in liceu. Voiam sa fiu o mamica tanara. Nu voiam sa ma doara
spatele aplecandu-ma dupa jucarii. Si sa apelez la o bona tanara care sa faca
cu copiii mei tot ce n-as putea face eu. Si poate si cu sotul meu, niciodata nu
se stie.
Dar nuntile apropiatilor ma fac sa ma indop cu prajituri si
ciocolata. Pentru ca nu pot sa plang. Urasc sa plang in public si daca as
face-o nici n-as sti daca e de bucurie, invidie, disperare sau pur si simplu
sindromul premenstrual. Au toate la un loc. Asa ca gasesc o scuza buna sa nu
chem un taxi, sa merg cat mai mult pe jos si sa ascund prajiturele cu ciocolata
prin geanta, si sa ma uit urat la toate babutele care fac ochii mari in
decolteul meu.
Si simt iar vesnicia de dinainte. Ce oameni am in viata mea?
Ii vad in viata mea peste 5 ani? Peste 10 ani? Pana la sfarsit? Cati dintre ei
imi vor face un tort surpriza de ziua mea? Cati vor sti ca prefer visinele in
alcool si multa frisca? Si cati vor veni pana in fata blocului sa ma scoata din
casa intr-o sambata seara? Catii imi vor face un ceai cand sunt racita si nu
vor spune doar „ia si tu un nurofen”?
Din respect pentru propria-mi persoana nu o sa public
rezultatul sondajului.
Si de ce nu scriu o carte? Am fost aseara la lansarea uneia.
Un critic mi-a zis acum cativa ani ca daca termin de scris cartea pe care am
inceput-o, el o publica. N-am fost niciodata foarte convinsa daca vorbea
serios, sau voia doar sa facem sex. Asa ca am zis nu ambelor variante.
Si la evenimentul asta, am vazut un tip dragut. Brunet,
inalt, ochi negri. Singur, cu paharul de vin rosu in mana. Se sprijinea lejer
de un zid, aratand lumii ce bunaciune indisponibila este el. Si pentru cine
stie sa citeasca, cat de tare se razbuna el in momentul ala. Mi s-a confirmat
cand am tras cu urechea la discutia lui telefonica. Cum ar fi fost sa ma duc la
el, cu paharul de vin rosu in mana : „Siiii…te-a parasit prietena, papusel?”
Saltul, mama lui de salt. As vrea sa imi amintesc cum se
face. Era mai usor cand eram mica. Acum trebuie sa zic „nu” oamenilor pe care
ii iubesc. Trebuie sa curat locuri. Si cui ii place sa faca curatenie? Eu mi-am
luat inima in dinti, am deschis o bere sa imi fac curaj, am fumat trei tigari
una dupa alta si abia am reusit sa spal vasele si sa duc gunoiul. Dar in curand
voi face saltul. Disperandu-mi toti vecinii cu aspiratorul la 12 noaptea.
A doua lectie importanta. O prietena mi-a daruit la inceput
de saptamana o pereche de role. Nici eu, nici ea nu stim sa le folosim. Le-am
probat. M-a tinut de maini si m-a ajutat sa ma ridic. Sa imi mentin echilibrul.
In doua minute renuntasem la pantofii comozi, ca sa fac pasi inainte si inapoi,
sa invat sa merg iar…pe role.
Atunci mi-a picat fisa. Asa e sa inveti sa mergi
din nou. Tinand strans mana cuiva drag.
Asa ca am renuntat la tocuri. Acum sunt pe role.
