Cea mai importanta lectie
invatata in prima mea zi de femeie libera ( a se citi concediata si recent
iesita dintr-o semirelatie ) : orice criza de anxietate se rezolva cu o
sampanie buna.
Dupa o noapte de insomnie si
jumatate de zi petrecuta cu stomacul ghem privind la cheia lasata pe birou inca
de dimineata – ancora pentru a mai suporta inca 6 ore lungi de snobism si
infatuare, i-am multumit fostei mele sefe pentru tot cacatul pe care l-am
inghitit in ultimele trei luni si m-am carat fara sa privesc inapoi.
Clinica de lux, oameni crescuti cu
lingurita de argint, parfumuri scumpe, pretentii de stil si evenimente „importante”
? Nu, multumesc. Prefer oricand aceeasi pizza mucegaita impartita cu prieteni
care macar stiu sa faca misto de nefericirea lor, nu si-o poleiesc cu aur. S-a
dus mirajul Cotroceniului.
Asa ca am deschis o sticla de
sampanie in cinstea acestui eveniment. Dupa trei pahare am dormit ca un
bebelus, cu exceptia faptului ca am visat ca ma sarutam cu un var gras si urat.
M-am rasplatit dimineata cu o
portie de clatite pufoase cu miere si scortisoara, facute in casa. Cafeaua nu a
avut niciodata un gust mai bun, lenevesc cu ea in fotoliu inca. Si imi fac
bagajele in gand. Prea multe lucruri de care am nevoie. Prea multe carti fara
de care nu m-as descurca. Prea multe lotiuni pe care nu le-am mai folosit de
luni de zile, dar daca brusc as avea nevoie de vreuna?
Pana la urma o sa arunc in bagaj
perechea aia de blugi care imi fac fundul super sexy, trei bluze, doua carti ,
pisica si…gata. Pregatita sa ma intorc la origini.
Pregatita sa fac pace cu
trecutul, sa ma impac cu bunica-mea, sa gasesc inspiratie la femeia care m-a
indrumat profesional, sa intalnesc dragostea vietii mele care ma asteapta
cuminte in locul din care am plecat mancand pamantul in urma cu sapte ani. Ca in
orice productie de 90 de minute de la Hollywood. Happy end.
In realitate o sa beau multe
cafele cu prieteni dragi si o sa rumeg sarcastic aceleasi idei iar si iar, pana
cand imi voi arunca din nou in bagaj blugii un pic mai uzati si o sa ma intorc
in Bucurestiul care va avea o definitie in plus pentru termenul „acasa”.
Intre timp imi inec intrebarile
existentiale in Mojito-uri impartie cu pisi in club, cumparaturi in Baneasa,
cafea la Starbucks si fripturi tarzii si Cosmopolitan in centrul vechi. Pisi m-a
invatat sa fiu o pitipoanca. Iar eu sunt o eleva silitoare.
Ma rog, aproximativ. Inca fac
ochii mari si tip in gura mare ca tipul de la Starbucks mi-a dat altceva decat
am comandat pe bon, pana imi da pisi un cot si imi spune sa tac pentru ca de
fapt, mi-a dat un latte mai mare decat am platit. Sa mai spuna cineva ca viata
nu e ca in filme. Tipul dragut care iti pregateste cafeaua intr-o dupa amiaza
de duminica insorita.
Mai dragut oricum decat tipul
care s-a apropiat de mine in statia de tramvai cu un disperat: „Unde iti sunt
sanii?”. M-am speriat, jur. Dupa ce m-am
asigurat ca sunt la locul lor, m-am uitat urat la el. „Oh, vai, dar ai niste
ochi asa de frumosi”. Deci e pe bune
bancul ala.
Am incetat sa imi mai bat capul.
Ma uit la tipi in club si vad aceeasi privire care spune atat: „Ai cur misto”.
Zici ca e trasa la indigo privirea aia. A ajuns sa mi se para mai interesant sa
ma uit dupa femei. Mai vezi o rochita draguta, un accesoriu, o coafura funky,
un pic de culoare de la fard, o miscare mai gratioasa sau mai grasa, dupa caz,
vreo zeita a abundentei cu flori in par si carnea revarsandu-i-se falduri, falduri
ca valurile marii. Un adevarat spectacol. Dar macar ofera ceva.
Imi si imaginez o discutie scurta
si sincera: „Ai un cur misto.” / „Multumesc, ai privirea goala.” Asta daca isi
fac curaj si renunta la bataiala monotona de pe un picior pe altul ( a se citi dans)
ca sa ajunga pana la tine.
Ca sa intrebe cum te cheama, daca
vii des pe acolo, daca esti cu prietenele ( ah, nu, sunt dusmancele mele de
moarte, le-am luat cu mine ca sa le tin sub supraveghere…stii vorba aia,
tine-ti prietenii aproape si dusmanii si mai aproape ) si intr-un final daca
vrei sa bei ceva. Si atunci imi vine sa dau drumul repede sticlei pe care o tin
in mana…nu, nu beau nimic, ce bine ca ai observat si m-ai salvat de la seceta.
Timp in care aud doar obsesiv, pe repeat: „Ai un fund misto, ai un fund misto…”.
Anyway, daca trecem de asta, si
trecem si de prima cina care e interesanta, tipul e atent la semnalele pe care
le transmiti, discutati despre cate in luna si stele de parca v-ati cunoaste
de-o viata, alege locuri dragute in care sa iesiti si iti face surprize placute
de zici ca ai prins pe Dumnezeu de-un picior…vine marea etapaaaaa…in care el
isi da seama ca te cunoaste mai bine decat te cunosti tu, stie ce mancare iti
place, de cat timp ai nevoie sa te vezi cu sor’ta, ca ai nevoie de mai putine
intalniri cu prietenii, jobu’ tau ar fi mai bun daca i-ai asculta sfatul si
te-ai adresa unui public tinta siii….fugi mancand pamantul. Singura care are voie sa spuna ca stie ce e mai bine pentru mine e pisi. Si asta numai la capitolul haine si pantofi.
Ma si vad peste ani cu plodu’ in
brate: „Draga, imi dai voie sa ies si eu la o cafea azi cu fetele? Promit un
sex oral diseara.”
Asa ca renunt in mod solemn la a
mai intelege ceva. Ma uit, ma amuz si ma intorc acasa sub paturica mea calda.
Ah, news. Am descoperit ca sunt
femeie. Cand? In acea secunda in care am intins cardul vanzatoarei de la Pimkie
pentru o pereche de pantofi cu toc pe care pisi mi i-a strecurat discret dupa
perdeaua cabinei de proba. De cate ori imi strecoara cate ceva ma simt ca un
bebelus caruia i se diversifica mancarea,” hai incearca si putin piure de
morcovi”. Ma uit la ea urat, o injur, ii amintesc ca nu stiu cati bani mai am
pe card si sunt somera, apoi probez, privirea mi se aprinde si ies din cabina
teleghidata cu cardul in dinti, tremurand de emotie in eventualitatea in care
vanzatoarea mi-ar spune ca am fonduri insuficiente.
Oricum, baretuta pica atat de misto peste glezna, ca m-as fi sarutat singura daca nu as fi renuntat prea devreme la cursurile de yoga ca sa mai pot face si contorsionism.
In concluzie: sunt somera,
singura si ma pregatesc sa imi tai craca de sub mine renuntatnd si la ultima
farama de stabilitate din viata mea. Dar o voi face pe tocuri :D
